România, ca stat membru al Uniunii Europene, este parte a angajamentelor climatice asumate la nivel european. Țintele naționale de reducere a emisiilor nu sunt opționale – ele vor influența legislația, taxele, finanțările și modul în care companiile pot opera în următorii ani.
Ținta principală la nivel UE:
Până în 2030, Uniunea Europeană trebuie să reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% față de nivelul din 1990. Această țintă face parte din pachetul legislativ Fit for 55 și este obligatorie pentru toate statele membre.
Ce înseamnă asta pentru România:
România are obligații clare stabilite prin Planul Național Integrat Energie-Schimbări Climatice (PNIESC) și prin Regulamentul UE privind partajarea efortului. Concret, pentru sectoarele non-ETS (care nu intră în schema de comercializare a certificatelor de emisii), România are o țintă de -12.7% până în 2030 față de nivelul din 2005.
Aceste sectoare includ:
- transporturi;
- clădiri;
- agricultură;
- deșeuri;
- o parte din industrie.
Pentru companii, acest context înseamnă:
- creșterea presiunii de a măsura și reduce emisiile;
- apariția unor reglementări mai stricte și posibile penalizări pentru ineficiență;
- direcționarea fondurilor publice (naționale și europene) doar către proiecte care contribuie la reducerea emisiilor;
- avantaje clare pentru companiile care sunt proactive: prioritate la finanțări, licitații și parteneriate.
Obiectivul pe termen lung este neutralitatea climatică până în 2050 – adică atingerea pragului Net Zero. România, ca și celelalte state membre, va trebui să contribuie la acest obiectiv, ceea ce va însemna transformări profunde în economie.
Pentru companii, înseamnă că măsurarea și reducerea emisiilor devine parte din jocul economic. Nu mai este o opțiune, ci o condiție pentru viabilitate pe termen mediu și lung.
