După ce compania își cunoaște amprenta de carbon, pasul firesc este să stabilească o țintă de reducere a emisiilor. Aceasta nu este doar un obiectiv simbolic, ci un angajament concret, cuantificabil, care trebuie susținut de un plan realist de acțiune.
O țintă de reducere definește cât de mult dorește compania să-și scadă emisiile într-o perioadă determinată, raportat la nivelul actual. Se exprimă, de regulă, în procente (%) și se referă la un an de referință (ex: -30% până în 2030 față de nivelul din 2022).
Țintele pot fi:
absolute – reducerea totală a emisiilor (ex: de la 10.000 la 7.000 tCO₂e);
relative – raportate la un indicator de activitate (ex: emisii/tonă produsă, emisii/angajat).
Este esențial ca aceste ținte să fie:
bazate pe date reale (amprenta actuală calculată corect);
realizabile, dar și ambițioase;
aliniate la standarde internaționale, precum SBTi (Science Based Targets initiative);
și, dacă este cazul, susținute printr-un plan de validare externă.
Un aspect important este alegerea orizontului de timp. De regulă, companiile își stabilesc:
ținte pe termen scurt (3-5 ani) – pentru rezultate rapide;
ținte pe termen lung (până în 2040 sau 2050) – aliniate la obiectivul Net Zero.
Stabilirea unei ținte nu înseamnă doar un anunț de PR. Este un angajament care presupune investiții, schimbări operaționale și responsabilitate. Dar este și un pas crucial pentru companiile care vor să se mențină relevante într-un context economic tot mai orientat spre neutralitate climatică.
