Calculul amprentei de carbon are sens doar dacă este clar structurat și se bazează pe un cadru metodologic recunoscut. Cel mai folosit standard internațional pentru acest lucru este GHG Protocol, care împarte emisiile de gaze cu efect de seră (GES) în trei categorii principale, denumite Scope 1, Scope 2 și Scope 3.
Acestea nu sunt etape sau priorități, ci moduri de a clasifica sursele de emisii, în funcție de relația lor cu activitatea directă a unei organizații. Înțelegerea diferenței dintre cele trei este esențială pentru orice companie care vrea să-și cunoască impactul climatic real și să-l gestioneze corect.
Scop 1 – Emisii directe
Scope 1 include toate emisiile directe care provin din surse controlate sau deținute de organizație. Cu alte cuvinte, sunt emisiile pe care compania le generează în mod direct, în activitățile sale zilnice.
Exemple comune:
- Arderea combustibililor fosili în centrale, cazane, generatoare sau procese industriale
- Combustibilul folosit de flota auto proprie (mașini, utilaje)
- Emisii din procese chimice sau industriale (ex: ciment, sticlă, metalurgie, ferme)
- Emisii fugitive (ex: pierderi de gaz, scurgeri de agenți frigorifici)
Aceste emisii sunt cele mai ușor de controlat de către companie, pentru că apar din activități asupra cărora are control operațional direct.
Scop 2 – Emisii indirecte din energie
Scope 2 se referă la emisii indirecte, dar strâns legate de consumul propriu de energie. Mai exact, sunt emisiile generate de producerea energiei electrice, termice sau de răcire pe care compania o achiziționează și o consumă, chiar dacă nu o produce..
Exemple:
- Energia electrică consumată în birouri, hale, fabrici
- Abur industrial sau căldură/răcire furnizată de o rețea externă
Deși nu sunt „emise” pe amplasamentul companiei, aceste emisii sunt atribuite organizației pentru că emisiile rezultă direct din consumul său. Ele depind de mixul energetic al furnizorului și pot fi reduse prin măsuri precum: eficiență energetică, trecerea la energie din surse regenerabile, contracte de tip PPA etc.
Scope 3 – Alte emisii indirecte
Scope 3 include toate celelalte emisii indirecte care nu sunt cuprinse în Scope 2, dar care apar în lanțul valoric al organizației – atât în amonte (de la furnizori), cât și în aval (după ce produsul părăsește controlul companiei).
Aceste emisii nu provin din surse controlate direct, dar sunt influențate de deciziile companiei: ce achiziționează, cum își transportă bunurile, cum sunt utilizate produsele, cum sunt tratate deșeurile etc.
Acestea sunt, de obicei, cele mai complexe de estimat, dar și cele mai semnificative în termeni de impact total, în unele cazuri, pot reprezenta peste 80% din amprenta totală.
GHG Protocol identifică 15 categorii distincte de Scope 3, grupate în două segmente:
Emisii „upstream” (în amonte – din activități legate de aprovizionare):
- Achiziția de bunuri și servicii
Emisii generate în producția materiilor prime, produselor finite și serviciilor achiziționate. - Bunuri de capital
Emisii asociate cu producerea echipamentelor, utilajelor și infrastructurii folosite în activitate. - Activități legate de combustibili și energie (neincluse în Scope 1 și 2)
Emisii din extracție, producție și transport al combustibililor și energiei achiziționate. - Transport și distribuție în amonte
Emisii din transportul bunurilor achiziționate, efectuat de furnizori sau terți. - Deșeuri generate în operațiuni
Emisii legate de procesarea și eliminarea deșeurilor generate în activitatea companiei. - Deplasări de serviciu
Emisii rezultate din călătoriile de afaceri (ex: avion, tren, autoturisme închiriate). - Naveta angajaților
Emisii generate de deplasarea zilnică a angajaților între domiciliu și locul de muncă. - Închirieri de active (leased assets) – upstream
Emisii din activele închiriate de organizație (ex: spații, echipamente), care nu sunt deja incluse în Scope 1 sau 2.
Emisii „downstream” (în aval – legate de utilizarea și destinația produselor):
- Transport și distribuție în aval
Emisii din transportul produselor vândute către clienți, dar pentru care nu deținem controlul, este achitat de client. - Procesare ulterioară a produselor vândute
Emisii generate de procesele de transformare sau utilizare industrială a produselor vândute. - Utilizarea produselor vândute
Emisii rezultate din utilizarea efectivă a produselor de către clienți (în special relevant pentru produse care consumă energie). - Sfârșitul ciclului de viață al produselor vândute
Emisii din eliminarea, reciclarea sau tratarea produselor după utilizare. - Active externalizate (leased assets) – downstream
Emisii din active deținute de organizație, dar închiriate către alte părți. - Franșize
Emisii generate de operațiuni desfășurate sub marca organizației, dar controlate de alți operatori. - Investiții
Emisii asociate cu portofoliul de investiții al organizației (pentru instituții financiare sau companii cu participații majore).
De ce este Scop 3 important?
Scop 3 oferă o imagine completă asupra impactului real al unei organizații. În multe cazuri, este categoria cu cea mai mare pondere în totalul amprentei de carbon, chiar dacă este și cea mai dificil de calculat. Tocmai de aceea, multe companii încep cu Scope 1 și 2, iar apoi integrează gradual Scope 3, în funcție de datele disponibile, cerințele clienților și maturitatea în domeniul sustenabilității.
De ce contează această clasificare?
Această împărțire în Scope 1, 2 și 3 ajută organizațiile:
- să identifice clar sursele de emisii și responsabilitățile aferente;
- să stabilească ce poate fi controlat direct și ce poate fi influențat indirect;
- să planifice realist acțiuni de reducere și să evite raportările incomplete;
- să comunice în mod transparent, în linie cu așteptările investitorilor, clienților sau autorităților.
GHG Protocol nu obligă companiile să calculeze toate cele trei scopuri de la început. Dar pentru o evaluare completă și pentru strategii serioase de reducere, acoperirea întregului lanț, inclusiv Scope 3, devine o practică recomandată și, în unele cazuri chiar obligatorie conform Directivei CSRD.
Cele trei scopuri ale calculului de amprentă de carbon, Scope 1, 2 și 3, oferă o structură clară și recunoscută global pentru măsurarea emisiilor GES. În loc să fie o simplă raportare, ele devin un instrument real pentru înțelegerea impactului, luarea deciziilor și poziționarea responsabilă în piață.
Începând cu sursele directe și ajungând la emisiile ascunse în lanțul de aprovizionare, fiecare categorie contează. Cu cât o companie înțelege mai bine aceste diferențe, cu atât poate acționa mai bine.
